RO
În timp ce așteptăm o nouă paradigmă științifică care să ne aducă mai aproape de înțelegerea conștiinței umane, cât încă speculăm despre ce înseamnă cu adevărat AI, găsindu-ne mereu în pragul viitorului, putem să ne imaginăm un moment în care roboții vor fi pretutindeni, partenerii noștri într-un joc de-a zeii și sclavii. Într-un fel, acest moment a început deja. Ce ai simți dacă ai spune o poveste unui robot? Ne putem imagina acest scenariu, în care, într-o ultimă încercare condescendentă de a ne recâștiga sensul și statutul, vom declara necesar actul de a spune povești roboților, pentru a-i ajuta să fie mai eficienți la joburile pe care le vom fi pierdut în fața lor. Această instalație invită participanții să speculeze, într-o manieră intimă, despre cum percepem conceptul de empatie ca muncă și invers.
Povești de Ioana Hogman
EN
While we wait for the next big leap in science that would help us unlock the workings of consciousness, while we speculate on what AI truly is, always finding ourselves on the brink of the future, we can imagine a time when robots will become ubiquitous, tangled in a game of gods and slaves. In a way, that time has already started. What would it feel like to tell a story to a robot? We could imagine this scenario. The one in which, in a last condescending attempt to regain our lost status and purpose, we would decide that the very robots that have taken away our jobs need to be told stories in order to perform optimally. This installation invites the participants to speculate, in an intimate manner, on where we stand in relation to the concept of empathy as work, and of work as empathy.
Stories by Ioana Hogman
